Ludovic Orban: PSD și-a bătut joc de Constanța. Și-a arătat impotența și reaua-voință în ultimii 20 de ani

Ludovic Orban: PSD și-a bătut joc de Constanța. Și-a arătat impotența și reaua-voință în ultimii 20 de ani
Orban a anunțat finalizarea achiziţiei de măşti de protecţie pentru persoanele vulnerabile şi le cere primarilor să le distribuie fără „condiţionări politice” / Sursă foto: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 17/09/2020, 21:26

Premierul Ludovic Orban a declarat joi seară că județul Constanța a fost „ținut pe loc” de Partidul Social Democrat în ultimii 20 de ani, dar că PNL are forța necesară pentru a învinge „mafia” existentă.

Declarația liderului PNL a fost făcută la Mangalia, unde Orban s-a aflat la lansarea candidaților partidului din județul Constanța pentru alegerile locale din 27 septembrie, potrivit Agerpres.

„Nu mai avem voie să ratăm încă o dată. Suntem pe primul loc. PSD este prăbuşit din punct de vedere al credibilităţii, PSD şi-a arătat impotenţa, PSD şi-a arătat reaua-voinţă în ultimii 20 de ani în care şi-a bătut joc de Constanţa şi de judeţ. Doar PNL are forţa de a învinge această mafie”, a spus Orban.

Totodată, el le-a cerut candidaților liberali să se mobilizeze pentru a câștiga alegerile în fața adversarului „care nu are scrupule”.

El a mai spus că PSD „e în stare să fure, să falsifice procese verbale electorale”, așa că le-a cerut liberalilor să fie atenți.

„Intrăm în linie dreaptă. De acum înainte trebuie să călcăm pe acceleraţie, trebuie să mobilizăm toate echipele liberale, pentru că în următoarele zile va trebui să ne batem pe fiecare loc. Ne luptăm cu un adversar care nu are scrupule, care e în stare de orice ca să obţină voturi pe care nu le merită. E în stare să corupă, să fure, să falsifice procese verbale electorale, e în stare să intimideze angajaţi din companii sau instituţii publice pentru a-i determina să voteze împotriva voinţei. Ne batem cu nişte indivizi care nu au niciun scrupul, care au ţinut pe loc municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, în timp ce constănţenii au sărăcit. (…) Nimeni dintre sutele şi miile de investitori care au vrut să investească în Constanţa nu au primit altceva decât o uşă în nas, pentru că în Constanţa, şi pe vremea lui Mazăre, şi pe vremea lui Făgădău, pe vremea lui Stroe în general (…), nu au existat bani decât pentru ei, în timp ce toţi ceilalţi au fost ţinuţi departe de orice fel de posibilitate de a reuşi în viaţă, de a dezvolta afaceri, de a dezvolta judeţul”, a declarat Ludovic Orban.

Orban: Trebuie să facem dreptate în Constanța

Ludovic Orban a mai spus că misiunea liberalilor după alegeri va fi aceea de a face dreptate în Constanța.

„Este misiunea noastră, a liberalilor, să facem dreptate în Constanţa, să oprim aceşti 20 de ani în care Constanţa a fost ţinută pe loc. (…) România este o ţară europeană, o ţară NATO, România trebuie să se dezvolte ca o democraţie şi ca o economie liberă, în care oamenii să fie respectaţi, să aibă dreptul la reuşita în viaţă”, a spus el.

Acesta a adăugat că doar PNL poate „pune la pământ mafia care a sugrumat Constanța”.

„Doar PNL are forţa de pune la pământ această mafie care a sugrumat Constanţa şi şi-a bătut joc de fiecare cetăţean al Constanţei. Doar Vergil Chiţac poate să bată primarul PSD, doar Mihai Lupu poate să-l bată pe baronul roşu (Felix Stroe, candidatul PSD la CJ Constanţa, n. red.), care crede că poate să cumpere toţi locuitorii judeţului Constanţa, care umblă în fiecare zi pe la fiecare primar să mai târguiască câteva zeci sau câteva sute de voturi, care îşi foloseşte toate resursele, care în mare parte sunt resurse publice, pentru a încerca să cumpere oameni, indivizi care au capacitatea de a influenţa votul altora”, a mai declarat Orban.

Anul acesta, alegerile locale au loc pe 27 septembrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Preşedintele Serbiei declară că victoria Kamalei Harris ar putea declanşa un al Treilea Război Mondial
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Se deschide cel mai mare șantier din România. Se caută 22 000 de muncitori care...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Anunț trist despre Regina Camilla. Vestea venită azi: „Cu mare regret, Majestatea Sa...”
A murit un mare jurnalist român. A scris istorie în mass-media
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică